This post is also available in:

Astăzi am plâns…am plâns…și iar am plâns.

În grupul din Ucraina care a venit la noi era o doamnă ce călătorea împreună cu nora și nepoata ei de 9 ani. După micul dejun, doamna a ieșit să se plimbe prin grădină. Am văzut-o singură și m-am apropiat de ea. Plângea! Am întrebat-o cum o cheamă și de ce plânge? Printre lacrimi mi-a spus că o cheamă Iryna, că a avut un singur băiat care mâine ar fi împlinit 43 de ani, dar că el nu mai este printre noi. În timp ce ele fugeau în pribegie, băiatul ei a fost unul dintre morții de la Kiev. Preț de câteva minute n-am putut să-i spun nimic, ci doar am îmbrățișat-o și am plâns împreună cu ea.

Mi-a spus că s-a retras în grădină de la Charis că să poată plânge liniștită și să n-o vadă nora ei Ksieniia și mai ales nepoțica ei de 9 ani Natalia. A aflat și fetița că tatăl ei nu mai este… că „a plecat să fie un înger” (așa i-a spus bunica).

Oare câți copii din Ucraina vor auzi în zilele acestea că „tata a plecat să fie un înger”? Oare câți copii din Ucraina nu-și vor mai revedea tații niciodată și își vor aminti de chipul lor doar din poze?

Să ne rugăm pentru ei! Să-i îmbrățișăm cu dragostea noastră! Să le arătăm compasiune! Să-i ajutăm cu tot ce putem! Să plângem cu ei și familiile lor!

Fii și tu parte a acțiunii: MÂINI ÎNTINSE PENTRU UCRAINA!